Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că, în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor, România are încă multe de făcut, el subliniind că cifrele raportate la Comisia Europeană sunt modeste. Ministrul afirmă că, „în cel mai bun caz”, deşeurile reciclabile ajung la groapa de gunoi, existând situaţii în care ajung în ape sau păduri, transmite News.ro

„Concluzia este că, oricât s-ar chinui un primar, oricât s-ar chinui un ADI, oricât s-ar chinui reprezentanţii unui judeţ, la sfârşit, în calitate de ţară, atunci când raportăm cifrele către Comisia Europeană, adunăm toate aceste eforturi individuale şi concluzia nefericită este că, din păcate, atât cifra în sine cât şi tendinţa e una extrem de modestă pentru România. În funcţie de cum numărăm, ne învârtim în jurul cifrei de 14% deşeuri colectate selectiv, ceea ce nu poate decât să însemne că la acest capitol România este codaşa Europei”, a afirmat Mircea Fechet, vineri, în discursul ţinut la a şasea conferinţă regională „Reciclăm în România”, dedicată promovării campaniei privind colectarea separată a deşeurilor.

Potrivit g4media, Ministrul afirmă că, deşi în unele zone, cum este Braşovul, se remarcă un „progres formidabil” din anii 1990 şi până în prezent, acest progres nu se remarcă şi în ceea ce priveşte aerul curat sau gestionarea deşeurilor.

„Degeaba ai o infrastructură foarte asemănătoare cu vestul Europei, degeaba ai o infrastructură şcolară, medicală, de turism care să fie competitivă cu orice alt stat dezvoltat din vestul Europei, dacă atunci când te uiţi în cifre constaţi că la anumite capitole – şi gestionarea deşeurilor e unul dintre aceste capitole – băltim în jurul unei cifre extrem de ruşinoase şi e aproape inexplicabil cum un municipiu cu pretenţiile pe care le are municipiul Braşov astăzi încă nu are problema deşeurilor rezolvată”, a adăugat ministrul.

El a afirmat, în acest context, că în municipiul Braşov încă există un depozit municipal, dar sunt şi alte probleme privind gestionarea deşeurilor.

Ministrul Mediului mai spune că România produce anual 6-7 milioane de tone de deşeuri, iar „în cel mai bun caz, resurse preţioase” precum deşeurile din plastic, sticlă, aluminiu sau metal ajung la groapa de gunoi, „asta dacă nu cumva ajung în Dunăre, în Deltă sau în Marea Neagră, dacă nu cumva ajung în pădurile din jurul oraşelor sau în cursurile de apă mai mici sau mai mari”.