Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că românii aflaţi în străinătate care doresc să sprijine dezvoltarea României cu experienţa şi priceperea lor sunt bineveniţi să se întoarcă acasă, menţionând că sunt deja adoptate măsuri care să îi motiveze pe aceştia şi să le ofere un mediu economico-social cât mai atractiv.

„Avem români capabili şi talentaţi, atât în ţară, cât şi răspândiţi în întreaga lume. Cei care îşi doresc să sprijine efortul nostru de a dezvolta România cu experienţa şi priceperea lor sunt bineveniţi să se întoarcă acasă, iar pentru aceasta avem deja adoptate măsuri care să-i motiveze şi să le ofere un mediu economico-social cât mai atractiv. Am făcut deja paşi importanţi pentru lansarea primelor patru scheme de ajutor de minimis aferente programelor de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în valoare de 777 de milioane de lei, care vizează inclusiv inserarea în sistemul antreprenorial a românilor care se întorc din diaspora. Avem proiecte prin care vrem să atragem cercetători de excelenţă din afara ţării în organizaţii publice de cercetare, care vor deveni centre de excelenţă, dar şi în alte proiecte de vârf care să reunească talentele şi cercetarea românească, alături de spiritul antreprenorial românesc, cu sprijinul administraţiei public”, a declarat premierul într-un mesaj transmis duminică de Ziua Românilor de Pretutindeni, informează Agerpres.