Un angajat al ambasadei Ucrainei la Madrid a fost rănit uşor miercuri de o „explozie” survenită în sediul misiunii în timp ce „manipula o scrisoare”, a informat o sursă din cadrul poliţiei, transmit AFP şi Reuters.

Angajatul a fost rănit uşor şi a mers la spital pe cont propriu.

„Poliţia naţională a deschis o anchetă la care participă poliţişti criminalişti”, a adăugat sursa, fără a da alte detalii.

Ambasada ucraineană nu a putut fi contactată deocamdată, menţionează Reuters.

Zona din jurul misiunii diplomatice a fost izolată de către poliţie, a relatat televiziunea spaniolă de stat TVE, citată de agerpres.