Întârzierile din PNRR legate de pensiile speciale ne vor costa, declară pentru RFI vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă. Eurodeputatul dă vina pe ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD) și spune că există ”bâjbâieli” și o frică a unor politicieni de a-și asuma această reformă.

Gheorghe Falcă dă vina pe Ministerul Muncii, condus de PSD, pentru restanțele privind pensiile speciale.

”Eu cred că atunci când vorbim de legea avertizorului de integritate lucrurile sunt destul de avansate în relația cu Comisia. La fel și planul de decarbonizare merge bine și atunci putem spune că tranșa a doua vine spre România. Dar din luna decembrie trebuia să fi realizat deja, ca și reformă, atât reforma pensiilor, cât și reforma pensiilor speciale, astfel încât să fie evaluată această reformă în primăvara anului 2023 și evident, să primim și tranșa a treia. Constatăm că există bâjbâieli, pentru că am avut consultanți de la Banca Mondială și cred că trebuia deja să fim de mult timp avansați în ceea ce înseamnă cele două reforme, atât a pensiilor, cât și a pensiilor speciale.

Întrebat de ce durează atât de mult reforma pensiilor speciale, vicepreședintele PNL a răspuns: ”Frica de a-și asuma această reformă de către unii oameni din clasa politică. Mai mult de atât, transferul acestor concepte de reformă către lucruri care ar afecta pentru ei partea electorală. Dar trebuie să fim sinceri și să spunem că România și românii au nevoie de aceste reforme, în special reforma pensiilor, pentru a elimina inechitățile și în al doilea rând pensiile speciale, pentru a fi pe zona de contributivitate (…). Noi primim miliarde de euro pentru infrastructură. Ne lăudăm că vom face pe banii aceștia europeni autostrada în Moldova, dar în același timp fugim de asumarea acestor reforme necesare”.