AstroFest, cel mai mare festival de știință, astronomie și explorare a spațiului din România, se va desfășura sâmbătă, de la ora 11.00, în Parcul Crângași. Bucureștenii sunt așteptați să privească cerul prin uriașele telescoape. Sunt cele mai mari din țară: Monstrul de 400 mm al Astroclubului (București), Balaurul de 362 mm al AstROmania (Cluj), micul Hubble și Robotul ION.
În cadrul festivalului, vizitatorii vor putea urmări o piesă de teatru pentru copii, un recital de chitară, show-uri de știință distractivă și vor putea participa la experimente științifice. La eveniment vor fi prezenți Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, care va oferi autografe, dar și Cătălin Beldea, „vânătorul de eclipse". De la ora 20.30, trupa Fără Zahăr va susțiune un concert.
AutoFest, cel mai mare festival auto din țară, are loc la Politehnică, de vineri până duminică. Timp de trei zile, în curtea Universității Politehnice București (UPB) sunt expuse peste 230 de automobile de epocă, dar și cele mai noi modele auto dotate cu sisteme de realitate augumentată, ecrane ce pot funcționa ca ferestre, geamuri inteligente sau comenzi vocale.
De asemenea, vor avea loc demonstrații de drift, test-drive cu piloți experimentați și workshop-uri dedicate unor teme de interes, precum siguranța rutieră, mașina viitorului, dezvoltarea unei infrastructuri de alimentare cu combustibili alternativi, sistemele inteligente de management al traficului sau utilizarea documentelor electronice.
Poli AutoFest este deschis între orele 10.00 și 18.00, iar accesul este gratuit în baza parteneriatului pe care Primăria Sectorului 6 îl are cu UPB. Cel pietonal se face pe la toate porțile de acces, iar cel auto doar prin Bd. Iuliu Maniu și Bd. Doina Cornea.
Sursa g4media.ro