Campania Naţională „Reciclăm în România” şi-a atins obiectivele, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, el menţionând că există creşteri în ceea ce priveşte colectarea separată cuprinse între 6 şi 14%.
„Astăzi suntem în plină desfăşurare a celei de-a 8-a conferinţe pe care o avem în cadrul programului <Reciclăm în România>. Este evenimentul de închidere, este evenimentul unde tragem principalele concluzii pe care le putem obţine după un an de desfăşurare a acestui proiect.
Este ziua în care nu doar că putem să concluzionăm ce a funcţionat şi ce nu a funcţionat, dar mai ales ziua în care ne putem face planuri pentru modul în care vom comunica în viitor cu cetăţenii. Din cifrele pe care mi le-au pus la dispoziţie colegii mei, putem spune că această campanie şi-a atins obiectivele. În ceea ce priveşte componenta TV a acestei campanii, am ajuns în casele a peste 8 milioane de români, ceea ce în opinia mea este un succes.
De asemenea, în ceea ce priveşte campania din social media, am avut un rich de aproximativ 6 milioane de români. Totodată, putem să menţionăm şi un succes pe care un anumit clip l-a avut şi care a avut nu mai puţin de 1,5 milioane de vizualizări, ceea ce, pentru un clip al unui minister din România, nu este puţin lucru”, a spus Fechet.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a participat, marţi, la Bucureşti, la Conferinţa finală „Reciclăm în România”, dedicată promovării campaniei privind colectarea separată.
El a afirmat că România ar trebui să ajungă în 2035 să devieze de la depozitare 90% din deşeuri. Ministrul Mediului a explicat că doar 10% din cele 6,5 milioane de tone pe care România în prezent le generează ar trebui să mai ajungă la gropile de gunoi, scrie agerpres.
„Iar realitatea din teren, realitatea din viaţa de zi cu zi constată că progresul pe care statul român îl face este unul relativ modest. Băltim de multă vreme în jurul unui procent de aproximativ 13-14% în ceea ce priveşte colectarea selectivă, colectarea separată. Şi să vă dau doar un exemplu: numai în municipiul Bucureşti, în fiecare lună, ajung la groapă aproximativ 200.000 de tone de deşeuri, când noi ne propunem în 2035 să depozităm în toată România 600.000 tone/ an”, a precizat Fechet.
Potrivit acestuia, obiceiurile românilor s-au schimbat, iar aceştia au conştientizat într-un număr din ce în ce mai mare importanţa colectării separate a deşeurilor.
„Putem să constatăm că obiceiurile românilor s-au schimbat, au conştientizat într-un număr din ce în ce mai mare importanţa colectării separate a deşeurilor şi avem la capitolul obiceiuri sănătoase privind colectarea separată o creştere între cele două studii sociologice, la un an distanţă unul faţă de celălalt, la începutul campaniei şi acum, de curând, la sfârşitul acestei campanii. Avem creşteri în ceea ce priveşte colectarea separată între 6% şi 14% în funcţie de tipul de ambalaj reciclabil în cauză.
Una peste alta, am putea să spunem că ne-am atins obiectivul. Dincolo de drumul foarte lung pe care statul român trebuie să îl facă până când va ajunge din urmă celelalte state membre, şi aş mai menţiona aici fondurile din PNRR, 1,2 miliarde de euro ce vor intra în sistemele de management integrat de deşeuri din România până în anul 2026, centre pentru aport voluntar de deşeuri şi insule ecologice.
De asemenea, profit de această ocazie să anunţ că mai e foarte puţin timp până la 30 noiembrie, data la care sistemul garanţie-returnare, al doilea cel mai mare sistem din Europa, după cel al Germaniei, va reuşi să devieze de la depozitare aproape 90% din cele 7 miliarde de doze, de PET-uri sau de sticle care, astăzi, din păcate, ajung în cel mai bun caz în gropile de gunoi, dar de multe ori le regăsim pe albiile cursurilor de apă, în păduri, în tot felul de lacuri, în natură, în general aruncate pe marginea drumului, lucru de care ne propunem să scăpăm”, a susţinut ministrul.
„Reciclăm în România” este prima campanie naţională de acest tip dezvoltată de MMAP, în parteneriat cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), şi care are drept scop creşterea gradului de informare şi conştientizare a importanţei colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni şi radiouri şi cu o componentă consistentă de comunicare online şi în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative şi amuzante despre colectarea separată, care au ca ţintă inclusiv copiii, adolescenţii şi tinerii.