Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că problema drogurilor în România devine la fel de presantă ca în Statele Unite, în contextul în care un raport al Departamentului american pentru Securitate Internă arată că, în anul 2024, traficul şi consumul ilicit de droguri vor fi principale ameninţări la adresa securităţii naţionale din SUA.

Ea a adăugat că în şedinţa de joi a Executivului va intra pe ordinea de zi un memorandum care prevede suplimentarea cu 25 de posturi de procurori la DIICOT, lucru care va ajuta la combaterea acestui fenomen, în condiţiile în care drogurile sunt o problemă de sănătate publică şi una de securitate naţională, transmite News.ro, citat de g4media.

În 2024, traficul şi consumul ilicit de droguri vor fi principale ameninţări la adresa securităţii naţionale din SUA. Asta spune cel mai recent Raport al Departamentului american pentru Securitate Internă.

În România, chiar ieri, 30.000 de pastile au fost capturate de poliţiştii antidrog din Vâlcea. Vorbim despre substanţa activă «alprazolam», un drog de risc. Asta se întâmplă în contextul în care, în septembrie, operaţiunea HIMERA captura peste 20.000 omprimate stupefiante sustrase din circuitul legal chiar de gestionar. Problema drogurilor în România devine la fel de presantă ca peste ocean. Drogurile sunt atât o problemă de sănătate publică, cât şi una de securitate naţională.

De aceea, e necesar să alocăm resurse umane suplimentare la DIICOT. Joi, va intra în şedinţă de Guvern un memorandum în acest sens: suplimentarea cu 25 de posturi de procurori”, a afirmat, luni, Alina Gorghiu, conform unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Substanţele ilicite ucid persoane şi distrug destine, a continuat ministrul Justiţiei.

„Iar legislaţia trebuie adaptată la aceste ameninţări. Un bun exemplu este proiectul Partidul Naţional Liberal privind eliminarea pedepsei cu suspendare în cazul traficului de droguri de mare risc, precum şi majorarea pedepselor pentru fapte de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a conchis Gorghiu.

Un bărbat de 34 de ani din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv după ce în maşina sa au fost găsite două cutii cu tablete având ca substanţă activă alprazolam, drog de risc. Bărbatul a fost prins după o urmărire în trafic, el fugind de poliţişti cu maşina în care se aflau şi fiul său, de 14 ani. Anterior, el a mai fost condamnat pentru trafic de stupefiante.