România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orientul Mijlociu şi îşi menţine atitudinea de promotor al păcii, dar va fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii săi, a transmis marţi prim-ministrul Marcel Ciolacu, la finalul întrevederii avute cu omologul israelian Benjamin Netanyahu.
În cadrul declarațiilor de presă, premierul român a subliniat că vizita sa în Israel reprezintă exprimarea solidarităţii cu poporul israelian, în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas.
„Domnule premier, România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orientul Mijlociu (…) Vreau să îi asigur pe românii din ţara noastră că ne menţinem atitudinea de promotori ai păcii, dar vom fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii şi prietenii noştri”, a precizat Marcel Ciolacu.
Aeroportul Ben Gurion, din Tel Aviv a fost vizat de o alertă în timp ce delegatia premierului Marcel Ciolacu se afla în zonă. Oficialii au fost conduși în adăpost. Au fost auzite mai multe explozii ale unor rachete.
Declarații ale premierului Marcel Ciolacu, la finalul întrevederii cu omologul israelian:
-
societatea românească, comunitatea de israelieni din România și comunitatea de români din Israel deplâng victimele nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei, în urma atacurilor teroriste declanșate de Hamas
-
transmit toată compasiunea noastră pentru toate aceste pierderi de vieți omenești și pentru numeroșii răniți printre care s-au regăsit, în mod tragic, și cetățeni de origine română
-
suntem extrem de îngrijorați de spirala crescândă a violențelor cu consecințe teribile asupra populației civile atât israeliene cât și palestiniene
-
vreau să-i asigur pe românii din țara noastră că ne menținem atitudinea de promotori ai păcii, dar vom fi alături, în mod necondiționat, în momentele dificile, de aliații și prietenii noștri, apărând valorile democratice
-
România a condamnat cu fermitate atacurile din Israel, nivelul atrocităților grupării Hamas
-
Parlamentul României a fost singurul for legislativ din rândul statelor democratice care a adoptat o declarație de solidaritate
-
alături de comunitatea internațională România solicită eliberarea imediată a ostaticilor și abținerera de la orice act de agresiune în special împotriva persoanelor civile.
-
am transmis premierului Netanyahu că în fața acestor atacuri, Israelul are dreptul să se apare în deplin respect cu dreptul umanitar.
-
facem un apel la facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza. Sunt convins că întreaga comunitate internațională se va implica pentru deschiderea coridoarelor umanitare și pentru a oferi asistența necesară refugiaților
-
vă mulțumesc pentru sprijinul acordat repatrierii în siguranță a peste 2200 de români din Israel
-
reiterez necesitarea și urgența unei păci durabile în Orientul Mijlociu.
-
îmi doresc un efort comun pentru pentru evacuarea în siguranță cetătenilor români din Fâșia Gaza.
-
sperăm
ca astfel de momente să nu se mai întâmple.
Premierul israelian, Benjamin Netaniahu:
-
Vom face tot ce ne stă în putere pentru scoaterea cetățenilor români din Gaza
-
Aşa cum lumea civilizată unită a luptat împotriva naziştilor şi a Statului Islamic, la fel lumea civilizată trebuie să vină alături de Israel şi să lupte pentru eradicarea Hamas.
-
O astfel de pace (n.r. în Orientul Mijlociu) va fi posibilă doar dacă această organizaţie este distrusă
-
Nimeni nu poate face pace cu ISIS, cu Al Qaeda, nimeni nu poate face pace cu naziştii.
-
Ei trebuie învinşi şi abia atunci va fi pace
Vizita are loc în contextul în care pe teritoriul Israelului şi în Fâşia Gaza se află cetăţeni români care au solicitat să fie repatriaţi în România, informează stiritvr.
De asemenea, prim-ministrul României va avea o întrevedere cu Menachem Hacohen, Mare Rabin al comunității evreiești din România în perioada 1997-2011.
„Am mers în vizită în Israel pentru a transmite mesajul nostru de solidaritate poporului israelian și un puternic semnal de sprijin importantei comunități românești care trăiește în această țară. În vremuri atât de tulburi, România continuă să fie un factor de stabilitate, să apere pacea, valorile democratice, drepturile omului și să combată cu fermitate terorismul, antisemitismul, xenofobia și discursul incitator la ură”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu este însoțit în vizita în Statul Israel de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, deputatul Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, și ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid.