CET Grozăveşti a fost oprită forţat, pentru că nu mai are cum să livreze agentul termic, din cauza unei avarii majore la Magistrala Griviţa, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„La nivelul Bucureştiului ne-a fost semnalată o avarie majoră la Magistrala Griviţa, avarie care va afecta atât locuitorii Sectorului 1, cât şi o parte a locuitorilor Sectorului 2. Mai mult, am fost nevoiţi să oprim forţat CET Grozăveşti, pentru că nu are cum să mai livreze agentul termic. Oprirea forţată a unui CET de asemenea dimensiuni în condiţii de ger creşte pericolul de îngheţ în instalaţii cu potenţiale consecinţe dezastruoase asupra echipamentelor care se pot efectiv „sparge”.
Echipele de la ELCEN au luat deja măsuri rapide pentru a preveni o situaţie de îngheţ. Oprirea forţată a centralei înseamnă şi reducerea producţiei, cu impact asupra situaţiei economico-financiare a societăţii”, a spus Burduja, conform unui comunicat al ministerului.
Ministrul a subliniat că tronsonul de reţea făcea parte din obiectivul numărul 7 al proiectului de reabilitare pe fonduri europene prin POIM 2014-2023, însă Primăria nu a accesat fondurile.
„Au fost disponibili peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, încă din 2020, finanţare care putea fi accesată până la finalul anului trecut. Întârzierea lucrărilor de reabilitare din mandatele Firea şi Dan îşi face simţite efectele. Din cauza indolenţei şi a nepăsării Primăriei Generale, zeci de mii de bucureşteni din peste 1.000 de blocuri stau astăzi în frig şi fără apă caldă”, a mai transmis Sebastian Burduja.
Conform unui comunicat al Termoenergetica, furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată pentru aproximativ 1.000 de blocuri din Sectorul 1 şi parţial din sectoarele 2, 5 şi 6 până miercuri, la ora 23:30, pentru remedierea unei avarii produse la Magistrala Griviţa pe şoseaua Grozăveşti.
Avaria s-a produs pe magistrala Griviţa, pe conducta cu diametrul de 1.000 de milimetri. Au fost începute, în regim de urgenţă, manevrele de sectorizare, închidere şi golire a conductei, apoi cele de aerisire. Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparaţia avariei şi încărcarea magistralei.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Pe măsură ce lucrările se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat.