Preşedintele Klaus Iohannis se va afla miercuri şi joi la Bruxelles, Regatul Belgiei, unde va participa la ceremonia omagială organizată de Comisia Europeană în memoria lui Jacques Delors şi la reuniunea extraordinară a Consiliului European, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Miercuri, şeful statului va participa la ceremonia omagială organizată de Comisia Europeană în memoria lui Jacques Delors (20 iulie 1925 – 27 decembrie 2023), fost preşedinte al Comisiei Europene în perioada 1985-1995, iar joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Sursa citată informează că principala temă de discuţie a reuniunii Consiliului European este obţinerea unui acord la nivelul Uniunii Europene privind principalele elemente ale pachetului de revizuire a Cadrului Financiar Multianual aferent perioadei 2021-2027.

În acest context, cele mai importante decizii vizate sunt cele privind sprijinul pentru Ucraina, pe toate dimensiunile, inclusiv sprijinul militar prin intermediul Facilităţii Europene pentru Pace, în conformitate cu necesităţile Ucrainei.

„Preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru o abordare echilibrată şi constructivă, care să permită obţinerea consensului necesar pentru revizuirea Cadrului Financiar Multianual, pe baza elementelor deja agreate cu privire la pachetul de revizuire de către 26 de state membre UE, inclusiv de către România, la reuniunea Consiliului European din decembrie 2023. Obţinerea unui acord la nivelul tuturor celor 27 de state membre UE ar permite ulterior adoptarea rapidă a legislaţiei europene privind sprijinul pentru Ucraina”, arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va pleda ferm ca Ucraina să rămână o prioritate de vârf pe agenda Uniunii Europene şi, în acest sens, va sublinia faptul că sprijinul pentru această ţară, sub toate formele sale, trebuie să continue şi să aibă o predictibilitate sporită, atât din punct de vedere financiar, cât şi militar.